Stiluri şi curente în artă. Istoria artei şi reprezentanţi.
Respect pentru artă

Quattrocento - Dezvoltarea arhitecturii

Publicat de Marina la 27 - Iulie - 2009

RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

  • Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
  • Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
  • Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
  • Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

QUATTROCENTO (secolul XV)

Dezvoltarea arhitecturii

  • Activitatea constructiva este foarte intensa, datorita cererilor si comenzilor de edificii publice, religioase sau case particulare deosebit de numeroase. In aceasta perioada, raspunderile arhitectului le include si pe cele ale constructorului propriu-zis sau ale antreprenorului.
  • Accentul se deplaseaza de la constructiile religioase care trec pe planul secund, la case si resedinte particulare de tipul vilelor sau palatelor. Acestea din urma reprezinta cele mai frecvente constructii ridicate in oras (vilele fiind mai mult construite la tara).
    1. Palatul Pitti (arh. F. Brunellecshi), este realizat pentru rivalul familiei de Medici, bancherul Pitti, intr-o forma deschisa, diferita de cubul clasic, fara curte interioara, in schimb cu un parc de mari dimensiuni),
    2. Palatul Ruccelai (arh. L.B. Alberti) reprezinta tipul clasic, de forma cubica si cu fatadele decorate cu pilastrii dorici, ionici sau corintic,
    3. Palatul Medici (arh. Michelozzo Michelozzi), de asemenea are forma clasica de cub, ferestrele de dimensiuni diferite de la parter la etajul 2, sunt incununate de frontoane si arcuri semicirculare,
    4. Palatul Strozzi (arh. Benedetto da Majano).
    1. Palatul Manzoni (de pe Canal Grande),
    2. Scuola din San Roco (scuola = sala de sedinte pentru bresle)
  • Principalele tipuri si trasaturile generale ale palatelor italiene sunt cristalizate la Florenta, palatele florentine devenind modele pentru restul oraselor. Cu toate acestea, de la inceput se contureaza o diferenta majora intre palatele florentine si cele venetiene.

    Palatul PittiPalatele florentine au un aspect de fortareata, cu ziduri puternice, bine ancorate in sol si in care domina plinul (zidul) fata de gol (ferestre). Ele au forme bine geometrizate (paralelipipedice, cubice), in care accentul cade pe liniile drepte, unghiurile de 90 grade.

    Abia in Renasterea tarzie, spre Manierism si Baroc se renunta treptat la predominanta liniilor drepte, apreciindu-se tot mai mult cele curbe, spiralate, sinuoase pentru a se exprima astfel dinamisul, fragmentarea sau accidentarea fatadelor.

    Deocamdata, in aceasta perioada de cristalizare a trasaturilor, atentia se va indrepta spre exprimarea calmului, linistii, simplitatii, claritatii si echilibrului. Din punct de vedere al planului, palatele florentine reiau vechea dispozitie a caselor romane, fiind compuse de regula dintr-o curte interioara delimitata de siruri de arcade sprijinite pe coloane, in jurul careia sunt dispuse 1-2 etaje cu spatiile functionale necesare desfasurarii vietii.

    Ca si in cazul caselor romane, viata intregii familii este concentrata spre interiorul casei – curtea interioara, desi acum mai mult ca altadata, prin ferestrele de la fatadele exterioare se realizeaza si o deschidere spre strada sau parcuri si gradini. Aspectul relativ greoi al palatelor este determinat de predominanta liniilor orizontale, folosirea pietrei ca material de constructie si predominanta plinului fata de gol.

    Astfel, fiecare etaj este subliniat prin liniile orizontale ale corniselor decorative si accentueaza separarea neta a acestora. La randul lor, ferestrele formeaza si ele o linie orizontala. Totusi, pentru a elimina monotonia acestor fatade, se face o diferentiere intre etaje prin: ritmul, forma si dimensiunile ferestrelor, decorarea lor cu variate elemente arhitectonice, folosirea ordinelor arhitectonice si jocul alternantelor de bosaje.

    In general, palatele renancentiste au deschideri dreptunghiulare (ce devin elemente definitorii pentru stilul renascentist), fiind incununate de arcade semicirculare, frontoane in variate solutii. Aceste ferestre prezinta dimensiuni ce cresc de la parter (unde sunt cele mai mici pentru a asigura apararea locuitorilor intr-o perioada inca tulbure si de conflicte) spre etajele superioare.

    De asemenea, ritmul in care ele strapung plinul fatadelor este inca lent, riguros calculat matematic, pe verticala linia ferestrelor atenuand putin impresia de orizontalitate data de cornise. Aceasta linie verticala a ferestrelor este dublata uneori de pilastrii ce au capiteluri clasice, repartizati dupa regula stricta data de Vitruvius: la parter doricul, la primul etaj ionicul, iar la cel de-al doilea, corinticul.

    In sfarsit, folosirea pietrei de rau, diferit taiata sau fasonata, sporeste impresia de robustete, ea alternand de la parter spre etajele superioare, de la piatra bruta cu bosaje in relief sau taiata in diamant, la piatra fin slefuita, fara bosaje evidente. Toate palatele florentine prezinta una sau doua intrari cu ancadramente dreptunghiulare ca si la ferestre si puse in evidenta prin frontoane, cornise decorative sau coloane si colonete angajate cu capiteluri ionice si corintice.

    EXEMPLE

    Palatele venetiene se deosebesc de cele florentine prin cateva elemente specifice, desi in mare parte pastreaza aceeasi configuratie ca ele. Datorita conditiilor geografice si climaterice speciale, precum si a perioadei de liniste si pace, la Venetia palatele sunt mult mai deschise spre peisaj prin numarul mare si dimensiunile apreciabile ale ferestrelor.

    Dominatia golului fata de plin se adauga unei preferinte speciale pentru bogatia ornamentala, exprimata prin utilizarea elementelor arhitectonice sau decorative gotice (arcuri frante, trifoiul cu patru foi etc), logii, pilastrii si coloane cu capitele corintice, cornise mult mai ample si bogat decorate, frontoane, frize decorative si chiar policromie (mozaicuri sau fresce ca niste covoare orientale).

    EXEMPLE

  • Arhitectura religioasa cade pe planul doi, bisericile si baptisteriile noi ce se ridica pastreaza planurile traditionale de tip bazilical sau rotonde. O atentie speciale insa, se acorda fatadelor principale si mai ales intrarilor in biserica.
  • In incercarea de a elimina impresia de masivitate, se vor folosi ferestre cu ancadramente dreptunghiulare, incununate de frontoane de care sa le puna in evidenta. La interior, se renunta la arcurile frante specifice goticului si se trece la plafoane drepte si casetate, impodobite cu reliefuri decorative si pictate si la cupole cu tamburi asemeni celei create de Brunelleschi, dar care la exterior nu sunt terminate prin turnuri inalte.

  • Arhitectura civila, de interes public – un accent deosebit se pune acum pe organizarea si sistematizarea oraselor. Se construiesc numeroase piete sau diferite edificii publice (logii, case ale breslelor, spitale etc.)
  • Dezvoltarea arhitecturii este puternic influentata de aparitia personalitatilor artistice care pot avea un rol extrem de important, punandu-si amprenta pe intreaga epoca. Dintre cele mai mari arhitecti care au avut un astfel de rol insemnat s-au numarat:
  • Filippo Brunelleschi (1377-1446, Florenta) – arhitect, sculptor si pictor, este una dintre cele mai importante personalitati din sec al XV-lea

    Leon Battista Alberti (1404-1472, Florenta) – arhitect, sculptor, muzician este unul din cele mai mari teoreticieni ai Italiei

    Benedetto da Majano (1391-1471) – arhitect si sculptor, el realizeaza palatul celebrei familii Strozzi la Florenta, concepand o fatada specifica palatelor florentine: etaje subliniate prin cornise orizontale, ferestre de dimensiuni diferite in functie de etaj, incununate de arcade semicirculare (etajul 2), cu arcuri (etajul 1).

    Michelozzo Michelozzi (1442-1497) – arhitect si sculptor este realizatorul Palatului familiei Medici din Florenta, a vilei familiei Medici din Corregi si cel ce va reface complexul manastirii San Maria (adevarata parohie a Medicilor).

Promo, Q, R

Renasterea in Italia - Quattrocento

Publicat de Marina la 25 - Iulie - 2009

RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

  • Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
  • Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
  • Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
  • Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

QUATTROCENTO (secolul XV)

  1. Cuprinde prima generatie de umanisti care au trecut in mod evident si deliberat la cunoasterea si redarea omului.
  2. Este perioada de identificare si rezolvare a principalelor probleme legate de stabilirea tipului fizic si moral al omului, sugerarea spatiului prin folosirea perspectivei, modificarea tehnicilor si mijloacelor plastice.
  3. Se poate spune ca Renasterea timpurie este o perioada de acumulari, de sinteza a tuturor cunostintelor si experientelor plastice ale epocii. Ea pregateste epoca de apogeu. De maturizare a Renasterii din secolul XVI. Cu toate acestea, fiecare realizare a acestei perioade reprezinta o valoare in sine, nu numai o serie intr-un sir de experiente.
Q, R

Renasterea in Italia - Prerenasterea

Publicat de Marina la 24 - Iulie - 2009

RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

  • Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
  • Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
  • Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
  • Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

PRERENASTEREA (secolul XIII- XIV)

Este o faza de pregatire, distincta de Renasterea propriu-zisa. Este o faza de tranzitie in care se intalnesc elemente ale Goticului international cu noile idei renascentiste ce apar treptat. Aceste idei novatoare sunt prezente mai intai in literatura vremii, Dante, Petrarca, sau Boccaccio facand primii saltul spre umanism, aducand in operele lor noile idealuri despre om.

Florenta, Sienna, Pisa, Luca sau Pistoia sunt cele mai puternice centre cultural-artistice, cu un rol fundamental in formarea unui nou gust artistic, in deschiderea spre cultura antichitatii. Acum, se produc treptat, modificari ale gustului si ale mentalitatilor noii clase care se formeaza, burghezia. Desi continua sa se construiasca catedrale ca simbol al credintei, ele nu mai reprezinta centrul activitatii constructive, interesul indreptandu-se progresiv catre constructii laice, palate sau constructii de interes public.

Noile case particulare, vilele sau palatele, vor fi decorate si impodobite cu sculpturi si picturi, ceea ce denota atentia majora pe care noii comanditari o acorda diferitelor domenii ale artei.

In acelasi timp cu marile descoperiri arheologice, italienii isi vor modifica gustul si se vor orienta spre filozofia, literatura sau arta Antichitatii, interesandu-se indeaproape de cunoasterea si redarea realitatilor inconjuratoare.

Acum are loc o schimbare profunda in atitudinea artistilor, evidentiindu-se o evolutie treptata spre un alt mod de a gandi opera de arta. Tinzand spre individualism si pretuirea talentului sau a spiritului creator, artistilor nu le mai sunt suficiente formulele si dogmele de reprezentare a secenelor impuse de Biserica sau de comunitatea orasului, ei vor incepe sa observe natura, sa lucreze dupa model, sa incerce a o reda in concordanta cu observatiile lor.

Ei vor incepe sa-si judece opera dupa indemanarea cu care redau omul, detaliile lui anatomice sau bogatia amanuntelor din realitatea inconjuratoare. Progresul se inregistreaza mult mai rapid in domeniul arhitecturii si sculpturii datorita existentei vestigiilor antice soase la iveala prin sapaturile arheologice si mai lent in cel al picturii din cauza lipsei de exemple (descoperirile frescelor si mozaicurilor de la Pompei si Herculanum au loc cu mult mai tarziu, in secolul al XVIII-lea).

Cu toate acestea, in sculptura modificarea atitudinii artistilor are loc mai incet, datorita muncii de echipa si organizarii lor in bresle, dominate de reguli stricte. In aceasta perioada exista doua categorii de artisti: traditionalisti, care raman tributari canoanelor si regulilor trecutului si artisti moderni, novatori cautatori de solutii noi.

P, R