Arhiva mesaje pentru Iulie, 2009

RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

• Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
• Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
• Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
• Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

PRERENASTEREA (secolul XIII- XIV)

Este o faza de pregatire, distincta de Renasterea propriu-zisa. Este o faza de tranzitie in care se intalnesc elemente ale Goticului international cu noile idei renascentiste ce apar treptat. Aceste idei novatoare sunt prezente mai intai in literatura vremii, Dante, Petrarca, sau Boccaccio facand primii saltul spre umanism, aducand in operele lor noile idealuri despre om.

Florenta, Sienna, Pisa, Luca sau Pistoia sunt cele mai puternice centre cultural-artistice, cu un rol fundamental in formarea unui nou gust artistic, in deschiderea spre cultura antichitatii. Acum, se produc treptat, modificari ale gustului si ale mentalitatilor noii clase care se formeaza, burghezia. Desi continua sa se construiasca catedrale ca simbol al credintei, ele nu mai reprezinta centrul activitatii constructive, interesul indreptandu-se progresiv catre constructii laice, palate sau constructii de interes public.

Noile case particulare, vilele sau palatele, vor fi decorate si impodobite cu sculpturi si picturi, ceea ce denota atentia majora pe care noii comanditari o acorda diferitelor domenii ale artei.

In acelasi timp cu marile descoperiri arheologice, italienii isi vor modifica gustul si se vor orienta spre filozofia, literatura sau arta Antichitatii, interesandu-se indeaproape de cunoasterea si redarea realitatilor inconjuratoare.

Acum are loc o schimbare profunda in atitudinea artistilor, evidentiindu-se o evolutie treptata spre un alt mod de a gandi opera de arta. Tinzand spre individualism si pretuirea talentului sau a spiritului creator, artistilor nu le mai sunt suficiente formulele si dogmele de reprezentare a secenelor impuse de Biserica sau de comunitatea orasului, ei vor incepe sa observe natura, sa lucreze dupa model, sa incerce a o reda in concordanta cu observatiile lor.

Ei vor incepe sa-si judece opera dupa indemanarea cu care redau omul, detaliile lui anatomice sau bogatia amanuntelor din realitatea inconjuratoare. Progresul se inregistreaza mult mai rapid in domeniul arhitecturii si sculpturii datorita existentei vestigiilor antice soase la iveala prin sapaturile arheologice si mai lent in cel al picturii din cauza lipsei de exemple (descoperirile frescelor si mozaicurilor de la Pompei si Herculanum au loc cu mult mai tarziu, in secolul al XVIII-lea).

Cu toate acestea, in sculptura modificarea atitudinii artistilor are loc mai incet, datorita muncii de echipa si organizarii lor in bresle, dominate de reguli stricte. In aceasta perioada exista doua categorii de artisti: traditionalisti, care raman tributari canoanelor si regulilor trecutului si artisti moderni, novatori cautatori de solutii noi.

RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

• Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
• Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
• Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
• Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

PRERENASTEREA (secolul XIII- XIV)

Dezvoltarea arhitecturii

In perioada de tranzitie a Prerenasterii se inregistreaza o incalecare a stilurilor, coexistand in paralel elemente ale goticului peste care se suprapun cele noi, renascentiste. Acest lucru este posibil in Italia, mult mai de timpuriu decat in alte zone ale Europei, datorita faptului ca aceasta tara a manifestat mari rezerve fata de gotic, spiritul acestui stil fiind mai degraba strain artei italiene datorita prezentei arhitecturii antice.

Imbinarea dintre elemente se traduce prin pastrarea unei structuri arhitectonice medievale, gotice, peste care se va suprapune o gramatica ornamentala noua. Deci, schimbarea se va petrece mai rapid din punct de vedere al motivelor si elementelor decorative prin patrunderea arcurilor semicirculare, coloanelor cu capitele clasice, dorice, ionice sau corintice, frontoanelor, corniselor decorative, plafoanelor drepte, loggiilor, ancadramentelor dreptunghiulare pentru usi si ferestre etc.

Odata cu ele se modifica si se raspandesc noile gusturi pentru simplitate, geometrizarea formelor arhitectonice, folosirea simetriei, dominatia plinului fata de gol s.a.m.d. In cristalizarea noilor cerinte estetice, un rol hotarator l-a avut traducerea si raspandirea tratatului de arhitectura scris de arhitectul roman Vitruvius din sec I d.H., lucrarea acestuia devenind cartea de capatai a arhitectilor italieni.

Exemple:

• Primaria din Sienna (sau Palazzo Publico),
• Primaria din Florenta (sau Palazzo Vecchio sau Palatul Signoriei, care va introduce pentru prima data forma cubica a intregii constructii, pastrand din gotic doar crenelurile si turnul inalt de 94m, care au insa rol doar pur decorativ),
• Palatul Bargello, din Florenta (care introduce severitatea si stricta delimitare geometrica, cubica),
• biserica Santa Croce din Florenta (arhitect Arnolfo di Cambio),
• Loggia Lanzi (arhitect Andrea Arcagna),
• Ponte Vecchio din Florenta.

RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

• Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
• Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
• Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
• Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

PRERENASTEREA (secolul XIII- XIV)

Dezvoltarea sculpturii

Aceasta perioada este dominata de predominanta basoreliefului la care se remarca deja influentele sarcofagelor romane. Compozitiile sculpturale sunt in marea lor majoritate aglomerate, cu numeroase personaje si detalii. Cu toate acestea, se remarca treptat scaderea numarului de personaje si o citire din ce in ce mai usoara a compozitiei. Personajele nu mai sunt plasate in friza, ci sunt grupate pe mai multe planuri pentru a sugera in felul acesta adancimea, nu mai sunt tratate schematic, ci incep sa capete volum, sunt imbracate in togi romane (acordandu-se o atentie speciala jocului de falduri), prezinta chipuri din ce in ce mai expresive.

De asemenea, se fac incercari tot mai evidente de incadrare a scenelor intr-un spatiu ce nu mai este abstract, prin sugerarea peisajului sau chiar a elementelor de arhitectura. Dintre cei mai de seama sculptori ai acestei perioade de tranzitie sunt:

• Arnolfo di Cambio si familia Pisano (Niccolo, Giovanni, Andrea)

Niccolo Pisano intemeietorul familiei face trecerea de la spiritul gotic spre cel nou renascentist. Scenele sculpturilor sunt religioase, dar personajele surprind prin corecta lor redare a anatomiei trupurilor, prin firescul pozitiilor si atitudinilor si chiar prin expresivitatea chipurilor.

Compozitiile sale continua sa fie aglomerate, totusi se remarca incercarile de aerare si simplificare compozitionala. Cele mai frumoase realizari ale sale sunt:

• Basoreliefurile Fantanii Maggiore din Perruggia,
• Portalul Catedralei din Lucca,
• Amvonul Baptisteriului din Pisa (cu scene din viata lui Iisus) si
• Amvonul catedralei din Sienna

Fiul sau, Giovanni Pisano, se apropie, spre deosebire de tatal sau, de spiritul gotic prin compozitiile sale foarte aglomerate, prin personajele sale agitate si pline de miscare, sau jocul violent de umbre si lumini. El realizeaza basoreliefurile Amvonului catedralei din Pistoia si Amvonul catedralei din Pisa.

Cel care insa face un pas insemnat spre noul spirit renascentist este Andrea Pisano, nepotul care decoreaza catedralele din Orvieto, Pisa, Venetia.

Dar cea mai insemnata lucrare a sa este basorelieful de pe Poarta de Sud a Baptisteriului din Florenta, pe care o termina in 1336. In cadrul acestei porti, sculptorul aduce ca elemente de noutate:

1. impartirea canaturilor usii in panouri dreptunghiulare (pastrand ca reminescenta a goticului doar forma campului sculptural de trifoi cu patru foi),
2. numarul foarte redus de personaje, reprezentarea lor in atitudini calme, firesti si
3. incadrarea scenelor religioase in peisaj (pe care-l realizeaza aducand detalii reale).

RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

• Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
• Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
• Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
• Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

PRERENASTEREA (secolul XIII- XIV)

Dezvoltarea picturii

Nasterea lui Isus, Giotto di Bondone

Spre deosebire de arhitectura sau sculptura mult mai accentuat in schimbare, pictura va inregistra un ritm mult mai lent al introducerii elementelor de noutate. Ea are de luptat cu traditiile gotice si mai ales bizantine, mult mai puternice si dificil de inlocuit.

Se stie ca pictura din sec XI-XIII este dominata de scoala bizantina ce cuprinde numerosi artisti ce lucreaza pe teritoriul Italiei. Pictura din aceasta perioada este predominant murala, ce decoreaza numeroasele catedrale, si mai putin pictura de sevalet, executata pe panouri de lemn.

Progresul, desi incet datorita lipsei modelelor antice, este totusi inregistrat de la Duccio (1260-1318/20), pictor florentin care de asemenea ramane tributar canoanelor bizantine (ex: frescele din bis. Sf. Francisc din Assisi) la Simone Martini (1284-1344, ex: Buna Vestire, 1333) si Familia Lorenzetti (Pietro si Ambrogio), care fac pasi foarte timizi catre desprinderea de traditie, la cel mai de seama pictor al perioadei Giotto di Bondone (1266-1337).

Printre lucrarile sale certe se numara:

• frescele de la Biserica Sf. Francisc din Assisi,
• cele de la Biserica Arena din Padova,
• frescele din Biserica Santa Croce din Florenta (Capelele Bardi si Peruzzi).