RENASTEREA IN ITALIA
Periodizare
- Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
- Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
- Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
- Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul
PRERENASTEREA (secolul XIII- XIV)
Dezvoltarea sculpturii
Aceasta perioada este dominata de predominanta basoreliefului la care se remarca deja influentele sarcofagelor romane. Compozitiile sculpturale sunt in marea lor majoritate aglomerate, cu numeroase personaje si detalii. Cu toate acestea, se remarca treptat scaderea numarului de personaje si o citire din ce in ce mai usoara a compozitiei. Personajele nu mai sunt plasate in friza, ci sunt grupate pe mai multe planuri pentru a sugera in felul acesta adancimea, nu mai sunt tratate schematic, ci incep sa capete volum, sunt imbracate in togi romane (acordandu-se o atentie speciala jocului de falduri), prezinta chipuri din ce in ce mai expresive.
De asemenea, se fac incercari tot mai evidente de incadrare a scenelor intr-un spatiu ce nu mai este abstract, prin sugerarea peisajului sau chiar a elementelor de arhitectura. Dintre cei mai de seama sculptori ai acestei perioade de tranzitie sunt:
- Arnolfo di Cambio si familia Pisano (Niccolo, Giovanni, Andrea)
Niccolo Pisano intemeietorul familiei face trecerea de la spiritul gotic spre cel nou renascentist. Scenele sculpturilor sunt religioase, dar personajele surprind prin corecta lor redare a anatomiei trupurilor, prin firescul pozitiilor si atitudinilor si chiar prin expresivitatea chipurilor.
Compozitiile sale continua sa fie aglomerate, totusi se remarca incercarile de aerare si simplificare compozitionala. Cele mai frumoase realizari ale sale sunt:
- Basoreliefurile Fantanii Maggiore din Perruggia,
- Portalul Catedralei din Lucca,
- Amvonul Baptisteriului din Pisa (cu scene din viata lui Iisus) si
- Amvonul catedralei din Sienna
Fiul sau, Giovanni Pisano, se apropie, spre deosebire de tatal sau, de spiritul gotic prin compozitiile sale foarte aglomerate, prin personajele sale agitate si pline de miscare, sau jocul violent de umbre si lumini. El realizeaza basoreliefurile Amvonului catedralei din Pistoia si Amvonul catedralei din Pisa.
Cel care insa face un pas insemnat spre noul spirit renascentist este Andrea Pisano, nepotul care decoreaza catedralele din Orvieto, Pisa, Venetia.
Dar cea mai insemnata lucrare a sa este basorelieful de pe Poarta de Sud a Baptisteriului din Florenta, pe care o termina in 1336. In cadrul acestei porti, sculptorul aduce ca elemente de noutate:
- impartirea canaturilor usii in panouri dreptunghiulare (pastrand ca reminescenta a goticului doar forma campului sculptural de trifoi cu patru foi),
- numarul foarte redus de personaje, reprezentarea lor in atitudini calme, firesti si
- incadrarea scenelor religioase in peisaj (pe care-l realizeaza aducand detalii reale).
