Renasterea - Caracteristici generale
1. Legatura cu realitatea inconjuratoare: desacralizarea
Desacralizarea consta in pierderea treptata a caracterului religios, sacru al culturii si artei italiene si apropierea tot mai accentuata de profan, de viata reala. Aceasta desacralizare a avut drept urmare o eliberare treptata a artei si artistilor de sub dominatia dogmelor si perceptelor Bisericii. Ea a fost posibila in Italia, mai mult decat in alta parte, datorita spiritului de independenta specific acestui popor si in al doilea rand datorita contactului cu civilizatia greco-romana.
Italienii sunt primii europeni moderni care au cugetat si dezbatut cu indrazneala ideile de libertate, ceea ce a dus la creearea unui climat de libertate spirituala fata de credinta. In plus, italienii nu au acordat importanta prea mare vietii de apoi, concentrandu-si atentia asupra celei pamantene, existand o adaptare a credintei la fiecare om in parte. Aceasta individualizare a credintei duce la o indepartare treptata de dogmele Bisericii, la o toleranta si indiferenta fata de dogme specifica numai italienilor.
Influenta filozofiei si culturii antice a dus la dezvoltarea capacitatii de a cugeta liber in afara dogmelor religioase. Filozofia neoplatoniciana si infiintarea Academiei de la Florenta au avut o influenta majora asupra dezvoltarii spiritului renascentist prin contopirea spiritului antic cu credinta crestina. Nu se poate spune despre neoplatonicieni sau in general despre italieni ca au fost atei, dar aceasta scoala va pune un accent mai mare pe profan si pe individualismul fiecarui artist atat de profund atasat de cultura si spiritul antic.
Desacralizarea si reintoarcerea spre realitatea inconjuratoare au fost posibile datorita aparitiei noii clase a burgheziei. Ea si-a modificat treptat viziunea asupra vietii, a raportului dintre om si realitate si asupra lui Dumnezeu. Continuand sa creada in rolul de Creator al divinitatii, italienii il considera pe Dumnezeu atotputernic si judecator al faptelor omului dar indepartat. Ei disting intre Bine si Rau, fara insa sa acorde o prea mare atentie pacatului, formulandu-si credinta tot mai evidenta in calitatile omului, in capacitatea acestuia de a cunoaste realitatea si chiar de a o schimba. Din acest motiv, arta este unul dintre instrumentele cele mai accesibile de cunoastere si redare a acestei realitati. Alaturi de religie, arta poate oferi omului o lamurire a raportului dintre el si Univers.
Astfel, umanistii Renasterii au recunoscut de la inceput, sub influenta antichitatii, ca menirea artei este imitarea nemijlocita a realitatii (imitarea apare a o cerinta a exactitatii formale si obiective). Ei au recunoscut ca meritul si actul novator al artei secolelor XV si XVI a fost de a rechema arta la asemanarea cu natura. Leonardo da Vinci vorbeste despre faptul ca “cea mai vrednica de lauda este pictura intrucat are cea mai mare asemanare cu obiectul pe care isi propune sa-l redea.” De asemnea, L. B. Alberti subliniaza ca “scopul picturii este de a reda obiectele vizibile”. Totusi, alaturi de fidelitatea fata de natura, se adauga si o alta cerinta a artei renascentiste, capacitatea ei de a alege, de a selectiona din multitudinea de realitati datele cele mai frumoase, de a evita imperfectiunea si de a cauta formele perfecte, ideale. In aceasta consta importanta raportului cu arta si cultura greco-romane si diferenta majora dintre pictura italiana si cea flamanda sau germana, spre exemplu, care ignora idealizarea. Pentru Renasterea italiana, “frumosul este privit ca armonie a intregului, ca o fericita proportie a partilor” (cum il defineste L. B. Alberti la 1435), esenta frumosului constand in masura, echilibru, armonia culorilor, calitatilor.
Realul poate fi cunoscut doar prin intermediul imaginii, de aceea in arta renascentista un rol esential ii revine picturii, caci ea face posibila cunoasterea realului prin intermediul imaginii. Pentru realizarea acestui scop, pictura in Renastere isi va fauri mijloacele specifice de redare si cunoastere a realului vizibil, ea va face prin intermediul desenului, perspectivei, clar-obscurului, legilor compozitiei posibila redarea iluziei realului.
2. Va face realul perfect inteligibil
Un efect direct al desacralizarii si al raportarii permanente la realitatea inconjuratoare, este schimbarea conceptiei despre capacitatea imaginii (picturii) de a reda caracterul sacru. Astfel, desi pictura va continua sa abordeze cu prioritate subiectele sacre, temele religioase (prin comparatie cu acestea subiectele propriu zis profane sunt relativ putine), ea isi va indrepta atentia asupra vietii reale, personajele biblice devenind de fapt personaje reale, viata acestora fiind in fapt viata unor oameni reali. Sfintii devin oameni reali, imbracati dupa moda timpului, scenele se vor desfasura in locuri reale, in interioare de case din timpul respectiv.
Interesul pentru aceasta realitate inconjuratoare ii face pe artisti sa lucreze dupa model (adeseori ales dintre contemporani), sa-si sporeasca atentia acordata anatomiei trupului sau expresivitatii chipului uman. Acest lucru va duce la preferinta pentru trupuri bine cladite, sculpturale, bine proportionate, nuduri, personajele sacre devenind simple pretexte pentru punerea in evidenta a frumusetii corpului uman. De asemena, va cunoaste o dezvoltare fara precedent portretul, deoarece atentia acordata chipului omului ilustreaza interesul pentru cercetarea obiectiva a realitatii. Bine individualizate, accentuand pe redarea atat a exteriorului personajelor, cat si a vietii interioare sau a caracterului lor, artistii renascentisti vor fi pasionati de chipul omului.
Atentia indreptata spre cunoasterea si redarea realului nu presupune pierderea totala a sentimentului credintei, artistul renascentist facandu-l sa transpara mai mult sau mai putin in functie de propria-i personalitate sau conceptie de viata.
3. Umanismul
Umanismul – comparativ cu epocile anterioare, noul spirit renascentist descopera si scoate la lumina omul in intregul sau. Literatura italiana prin scrierile lui Dante, Petrarca sau Boccaccio, la randul ei pregatita de spiritul poeziilor trubadurilor si romanelor cavaleresti din Evul Mediu, va precede artele plastice, subliniind noile caracteristici fizice si morale ale omului din Renastere, ca fiinta spirituala si libera. Se dezvolta individualismul, studiul atent si pasional al individului. Omul este considerat individ cu personalitate, el are capacitatea de a se cunoaste pe sine si pe altii. Omul devine figura centrala a culturii si artei, putandu-se vorbi in acest sens de umanismul Renasterii. Aceasta debuteaza cu o afirmatie optimista “cunoaste-te pe tine insuti”, ceea ce demonstreaza totala incredere in capacitatile de cunoastere ale omului, dar sfarseste pesimist printr-o alta afirmatie: nimeni nu se cunoaste.
Pe tot parcursul efortului sau de cunoastere a realitatii, Renasterea a avut ca principal obiectiv redarea omului, drama sfintilor devenind drama omului real. Eliberat de sub dominatia dogmelor sau a misticismului, umanistul Renasterii isi va exprima in imagini increderea sa in sanatatea fizica si morala a omului, idealizandu-l prin trupuri bine proportionate, ignorand deformarea trupului de boala, uratenie sau batranete (asa dupa cum face Renasterea italiana, spre deosebire de cea flamanda sau germana, care nu se sfiiesc sa redea omul cat mai conform cu realitatea). Cautarea frumusetii ideale il va indrepta pe Leonardo sa caute in Gioconda simbolul misterului feminin sau pe Rafael in madonele sale reprezentarea idealului iubirii materne.
4. Formarea individualitatilor artistice
Formarea individualitatilor artistice – spre deosebire de evul mediu in care artistii erau anonimi, considerati simpli meseriasi ce trebuiau sa se supuna dorintelor feudalului sau comunitatii, in renastere ei devin creatori, inventatori sau teoreticieni, cu un statut social bine definit. Abordeaza mai multe domenii de activitate: pictura, arhitectura, sculptura, matematica, poezia, stiintele etc., fiind spirite multilaterale enciclopedice (ex. Leon Battista Alberti, Leonardo, Michelangelo, Rafael s.a.). In Renastere se modifica statutul lor social, devenind persoane apreciate si chiar bogate, se schimba atitudinea publicului in raport cu artistul a carui opera sau personalitate devine celebra si poate influenta gustul intregii epoci, se schimba propria atitudine a artistului fata de opera de arta, prin ea artistul dorind sa se afirme, nazuind spre glorie.
5. Legatura cu arta si cultura Antichitatii greco-romane
Legatura cu arta si cultura Antichitatii greco-romane – este deosebit de stransa, Renasterea interpretand si prelucrand datele oferite de cultura si arta Antichitatii. Redescoperirea si reinvierea artei greco-romane nu constituie cauza aparitiei Renasterii, noua gandire renascentista isi gaseste doar corespondentul in Antichitate. Un rol esential l-au avut sapaturile arheologice efectuate odata cu activitatea de reconstructie a oraselor (in special Roma ce devine un adevarat santier arheologic) si accesul treptat la filozofia, cultura sau tratatele scrise de antici.
Primul impact direct si imediat l-a avut arhitectura, datorita numeroaselor descoperiri arheologice prin care s-au scos la iveala planuri de edificii, ordinele arhitectonice, elementele carateristice ca simetria, echilibrul, rigoarea si masura artei greco-romane. Sculptura isi va gasi si ea sursele de influenta in numeroasele sculpturi greco-romane scoase la iveala, impresionandu-i pe sculptori prin proportiile, canoanele si chiar subiectele abordate. Din aceste cauze, arhitectura si sculptura vor suferi o mai rapida evolutie, spre deosebire de pictura, care negasindu-si surse de inspiratie urmeaza o cale mai inceata, pentru a deveni in cele din urma cel mai infloritor domeniu.
6. Caracterul clasic al Renasterii
Caracterul clasic al Renasterii – datorita contactului sau cu arta si cultura greco-romana, arta renascentista prezinta un evident caracter clasic rationalist. Renasterea pastreaza un echilibru permanent intre observarea atenta a realitatii si impunerea unui ideal. In acest echilibru consta si diferenta dintre Renasterea italiana si manifestarile renascentiste din Tarile de Jos sau Germania, unde obiectivitatea si spiritul adevarului sunt duse pana la naturalism, fara nici o unda de idealizare. Caracterul clasic al Renasterii este subliniat de numerosi teoreticieni ai Renasterii, in scrierile lor stabilind componentele ideologiei clasice in raport cu rolul artei, definirea frumosului etc. Astfel, frumosul consta in armonia si acordul intre parti, el este neschimbator, durabil, fiind un dat obiectiv al lucrurilor. El poate fi apreciat doar prin eduatie, se supune regulilor si este propriu artei daca este corelat cu dimensiunile omului.
