RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

• Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
• Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
• Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
• Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

QUATTROCENTO (secolul XV)

SCOALA FLORENTINA

Este prima dintre scolile italiene care cunoaste o dezvoltare fara precedent. Ea are rolul de a incerca sa rezolve principalele probleme ce stau in fata pictorilor.

Va domina intregul secol al XV-lea, dand tonul in materie de noutati, dar pierzandu-si acest statut spre sfarsitul Quattrocento-ului (datorita crizei sociale, filozofice si artistice de la sfarsitul secolului)

Spre deosebire de venetieni, florentinii, unii dintre cei mai mari freschisti din intreaga Italie, vor adopta cu mare retinere culorile in ulei, numai dupa o indelungata perioada de prospectare.

In principal, cea mai importanta caracteristica fundamentala a intregii scoli este atentia acordata desenului pe care-l considera prioritar, culoarea venind sa se adauge doar ca un element ajutator, pentru intelegerea subiectului.

Principalii reprezentanti in prima jumatate a secolului:

• Masaccio
• Fra Angelico
• Paolo Uccello

Principalii reprezentanti in a doua jumatate a secolului:

• Filippo Lippi
• Benozzo Gozzoli
• Domenico Ghirlandaio
• Antonio Pollaiuolo
• Andrea del Verrocchio
• Sandro Botticelli

RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

• Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
• Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
• Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
• Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

QUATTROCENTO (secolul XV)

Dezvoltarea picturii

Spre deosebire de arhitectura si sculptura, pictura va evolua mult mai lent, dar va ajunge in primul plan al atentiei artistilor si comanditarilor de arta.

Locul principal pe care-l va ocupa se explica prin posibilitatile sale multiple de reflectare a noilor idealuri umaniste si rezolvarii unor porbleme complexe, prin care se va face posibila transpunerea realitatii.

Mijloacele de care se slujeste, pe care le descopera si le foloseste frecvent, sunt reprezentarea spatiala, cu ajutorul perspectivei, clar-obscurul, legile compozitiei, folosirea tehnicii culorilor de ulei. Abordarea acestei tehnici se face incet, cu destula retinere si sovaielnic, deoarece cei mai multi pictori, mari maestri ai frescei, sunt refractari la noua tehnica.

In principal, tematica continua sa ramana religioasa, dar dispare treptat caracterul sacru, subiectele biblice fiind transpuse in realitatea vietii cotidiene.

Subiectele sacre interpretate laic vor constitui principala preocupare a pictorilor, alaturi de aparitia si dezvoltarea portretului (ca modalitate de redare a individualitatii si trasaturilor psihologice), nudul si subiectele alegorice (transpunerea realitatii sub forma simbolurilor) si mai rar chiar subiecte actuale, cum ar fi bataile celebre, cu larg ecou asupra contemporanilor.

Cele mai frecvente, continua sa fie compozitiile murale, legate de marile ansambluri ahitectonice: biserici, palate, ville sau scuole, pentru ca treptat, si tablourile de sevalet sa se raspandeasca.

In Quatrocento, pictura italiana este relativ neomogena datorita numeroaselor scoli sau centre de pictura.

Dintre cele mai importante sunt:

• Scoala florentina
• Scoala umbriana
• Scoala padovana
• Scoala venetiana

In secolul urmator aceasta impartire pe scoli va dispare, singurul centru care va purta amprenta unei scoli ramanand Venetia.