RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

• Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
• Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
• Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
• Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

QUATTROCENTO (secolul XV)

SCOALA UMBRIANA

Florenta nu este singurul centru cultural - artistic important, provincia Umbria din centrul Italiei cunoaste de asemenea o mare prosperitate economica si o inflorire artistica deosebita.

Si aici se afla puternice familii protectoare si comanditare de arta, iar cele mai importante orase sunt Urbino (condus multi ani de puternicul Federico de Montefeltro, condotier intelept si mecena important), Perugia, Assisi, Arezzo s.a.

Aceasta provincie se bucura de un peisaj cu foarte multa verdeata, o luminozitate, limpezime a atmosferei si o transparenta a aerului speciale, care permit perceperea orizonturilor indepartate, culorilor intense ale peisajului, luminii stralucitoare.

Fiecare dintre aceste trasaturi fundamentale ale peisajului umbrian isi vor gasi ecoul in pictura.

De fapt, scoala umbriana reprezinta canalul de legatura intre scoala din nord (Florenta) si Roma. Aici se vor dezvolta numeroase personalitati artistice, foarte diferite intre ele, din care cauza scoala umbriana prezinta numeroase tendinte si este mai putin omogena decat cea florentina.

Principalii reprezentanti sunt:

• Pierro della Francesca
• Luca Signorelli
• Bernardo Pinturicchio
• Pietro Perugino

RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

• Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
• Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
• Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
• Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

QUATTROCENTO (secolul XV)

Dezvoltarea picturii

Spre deosebire de arhitectura si sculptura, pictura va evolua mult mai lent, dar va ajunge in primul plan al atentiei artistilor si comanditarilor de arta.

Locul principal pe care-l va ocupa se explica prin posibilitatile sale multiple de reflectare a noilor idealuri umaniste si rezolvarii unor porbleme complexe, prin care se va face posibila transpunerea realitatii.

Mijloacele de care se slujeste, pe care le descopera si le foloseste frecvent, sunt reprezentarea spatiala, cu ajutorul perspectivei, clar-obscurul, legile compozitiei, folosirea tehnicii culorilor de ulei. Abordarea acestei tehnici se face incet, cu destula retinere si sovaielnic, deoarece cei mai multi pictori, mari maestri ai frescei, sunt refractari la noua tehnica.

In principal, tematica continua sa ramana religioasa, dar dispare treptat caracterul sacru, subiectele biblice fiind transpuse in realitatea vietii cotidiene.

Subiectele sacre interpretate laic vor constitui principala preocupare a pictorilor, alaturi de aparitia si dezvoltarea portretului (ca modalitate de redare a individualitatii si trasaturilor psihologice), nudul si subiectele alegorice (transpunerea realitatii sub forma simbolurilor) si mai rar chiar subiecte actuale, cum ar fi bataile celebre, cu larg ecou asupra contemporanilor.

Cele mai frecvente, continua sa fie compozitiile murale, legate de marile ansambluri ahitectonice: biserici, palate, ville sau scuole, pentru ca treptat, si tablourile de sevalet sa se raspandeasca.

In Quatrocento, pictura italiana este relativ neomogena datorita numeroaselor scoli sau centre de pictura.

Dintre cele mai importante sunt:

• Scoala florentina
• Scoala umbriana
• Scoala padovana
• Scoala venetiana

In secolul urmator aceasta impartire pe scoli va dispare, singurul centru care va purta amprenta unei scoli ramanand Venetia.