RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

• Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
• Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
• Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
• Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

QUATTROCENTO (secolul XV)

SCOALA PADOVANA

Padova este unul din cele mai vestite orase ale Italiei datorita celebrei Universitati si a studiilor sale umaniste (conform curentului numit “Umanismul de la Padova”)

Orasul este vestit si datorita numeroaselor sapaturi si descoperiri arheologice, aici inflorind un adevarat comert cu antichitati.

Datorita numeroaselor vestigii antice, se pun bazele celor mai importante colectii particulare de antichitati romane.

Una dintre cele mai bogate si renumite colectii este cea a pictorului Squarcione, considerat si seful unui atelier de pictura cu numerosi ucenici si elevi.

Astfel, acestia sunt de la inceputul carierei lor in legatura directa cu opere greco-romane, admiratia lor pentru trecut manifestandu-se in folosirea unor detalii direct in pictura (constructii antice, tratarea sculpturala a personajelor, adevarate statui greco-romane).

Orasul va cunoaste cea mai mare dezvoltare a sa in momentul in care devine provincie venetiana. Din punct de vedere artistic, Padova va cunoaste direct influenta scolii venetiene de pictura.

Orasul Padova mai este renumit si pentru existenta celui mai mare atelier oficial de pictura, unde se invata tehnica frescei, dar si a tablourilor de sevalet in tempera.

In plus, aici a pictat Giotto (la biserica Madona dell Arezzo), a sculptat Donatello (Altarul din biserica Sfantului Anton si statuia ecvestra Gattamelata) si de asemenea, aici au lucrat fratii Bellini, pictorii venetieni.

Astfel, se poate spune ca scoala padovana are la baza:

• lectia lui Giotto
• influenta sculpturii lui Donatello
• influenta venetiana
• influenta antichitatii

Cel mai mare reprezentant este Andrea Mantegna.

RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

• Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
• Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
• Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
• Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

QUATTROCENTO (secolul XV)

SCOALA UMBRIANA

Florenta nu este singurul centru cultural - artistic important, provincia Umbria din centrul Italiei cunoaste de asemenea o mare prosperitate economica si o inflorire artistica deosebita.

Si aici se afla puternice familii protectoare si comanditare de arta, iar cele mai importante orase sunt Urbino (condus multi ani de puternicul Federico de Montefeltro, condotier intelept si mecena important), Perugia, Assisi, Arezzo s.a.

Aceasta provincie se bucura de un peisaj cu foarte multa verdeata, o luminozitate, limpezime a atmosferei si o transparenta a aerului speciale, care permit perceperea orizonturilor indepartate, culorilor intense ale peisajului, luminii stralucitoare.

Fiecare dintre aceste trasaturi fundamentale ale peisajului umbrian isi vor gasi ecoul in pictura.

De fapt, scoala umbriana reprezinta canalul de legatura intre scoala din nord (Florenta) si Roma. Aici se vor dezvolta numeroase personalitati artistice, foarte diferite intre ele, din care cauza scoala umbriana prezinta numeroase tendinte si este mai putin omogena decat cea florentina.

Principalii reprezentanti sunt:

• Pierro della Francesca
• Luca Signorelli
• Bernardo Pinturicchio
• Pietro Perugino

RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

• Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
• Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
• Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
• Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

QUATTROCENTO (secolul XV)

Dezvoltarea sculpturii

Este un domeniu in care patrunderea noutatilor este foarte rapida, datorita numeroaselor opere clasice descoperite in urma sapaturilor arheologice.

In acest secol isi castiga definitiv autonomia, ronde-boss-ul, desprinzandu-se de monumentul de arhitectura.

Domeniile preferate sunt in egala masura basorelieful si statuara, iar genurile preferate sunt nudul, portretul, statuia ecvestra, si monumentele funerare.

Tematica este legata de subiecte profane, de obicei inspirate din mitologia antica, fara sa se neglijeze si subiectele religioase. Astfel, cele mai multe basoreliefuri ce raman legate de monumentul de arhitectura religioasa, vor fi dominate de subiecte sacre.

Exista insa si subiecte profane, mai ales cantorii, in cadrul loggiilor cantaretilor din corul unei biserici. Statuara abordeaza mai ales subiecte mitologice sau inspirate din realitate (personalitati militare, eruditi si oameni importanti ai vremii), sfinti sau personaje biblice.

Cele mai folosite materiale au fost bronzul (bine polisat si patinat), marmura si ceramica smaltuita.

Personajele preferate au fost: barbati, adolescenti, copii, femei.

Sculptura va influenta puternic pictura prin tratarea sculpturala a corpurilor (modelarea volumelor), atitudini, drapaje, etc.

Actul de nastere al sculpturii renascentiste este considerat Concursul de la 1401 pentru decorarea portilor de bronz ale Baptisteriului de la Florenta, lasate neterminate de Andrea Pisano.

Tema concursului a fost Sacrificiul lui Abraham (sau Avraam), participatii fiind obligati sa respecte un cadru compozitional sub forma de trifoi cu patru foi. Printre candidati s-au numarat artistii, precum Brunelleschi, Jacoppo della Quercia, Lorenzo Ghiberti, etc. Castigatorul fiind Lorenzo Ghiberti.

Cei mai de seama reprezentanti ai sculpturii Quattrocento sunt:

• Lorenzo Ghiberti
• Jacoppo della Quercia
• Antonio Pisano (zis si Pisanello)
• Donatello
• Luca della Robbia
• Andrea del Verrochio

Renastere - Mijloace de expresie

Lumina si raportul umbra - lumina: clar - obsur

Renasterea descopera si rezolva problemele legate de lumina si iluminare, de raportul de lumina si umbra, precum si de rolul ei in constructia si modelarea formelor sau in constructia spatiului, ca element de legatura dintre planuri, pentru realizarea impresiei de adancime.

Modelarea formei

Modelarea formei – inca de la inceputurile Renasterii lumina este aleasa ca mijloc de modelare a volumelor, ea este insa uniforma, umbrele purtate aplicandu-se doar pentru modelarea si rotunjirea corpurilor, zonele luminoase facand sa iasa in relief, umbrele ca suprafata sa se retraga in adancime. Dar, primul care realizeaza modelarea formei prin lumina si culoare este Pierro della Francesca, iar Leonardo da Vinci putin mai tarziu inventeaza tehnica sfumato, adica trecerea gradata, neobservata de la lumina la umbra prin redarea volumului sau atmosferei care inconjoara figurile sau obiectele (umbrele creand spatiul din jurul lor).

Constructia spatiului

Constructia spatiului – pentru constructia planurilor si redarea impresiei de spatialitate se folosesc surse de iluminare (din interiorul sau exteriorul tabloului) pentru ca, in contrast cu intunericul (umbra) sa se creeze senzatia de profunzime. Primul care exploateaza raportul clar-obscur este Pierro della Francesca in lucrarea “Visul lui Constantin”, iar Leonardo da Vinci foloseste lumina focalizata, ca o forta activa, dintr-o directie, dand stralucire fiecarei figuri, mesei, peretilor, in lucrarea “Cina cea de taina”.

Raportul de clar-obscur presupune cele doua componente: claro (chiaro) adica tot ceea ce este supus unei lumini directe (sau acele culori ce sunt luminoase prin ele insele) redat in special prin culoarea alba si obscurului (oscuro) in care toate umbrele sunt cauzate de lipsa luminii (sau acele culori care sunt natural inchise), intunericul fiind redat prin culoarea neagra. De obicei, negrul stanjeneste compozitia cromatica (spre exemplu o haina de culoare albastra isi pierde identitatea de culoare locala, albastrul umbrit cu negru nu mai arata albastru).

Mai tarziu, Titian va folosi pentru umbre nuantele saturate de culoare, procedeu preluat apoi de Rubens in secolul al XVII-lea, Delacroix in secolul al XIX-lea sau chiar Cezanne in acelasi secol. Contrastele de lumina-umbra pot fi puternice, dar gradate (cum este cazul lucrarilor lui Correggio care utilizeaza lumina unei lumanari pentru a construi centre de interes, restul fiind in umbra) sau violente, prin alaturarea directa a zonelor de intuneric si lumina. In acesta din urma, se obtine o detasare categorica a planurilor, contribuind in acelasi timp si la sporirea dramatismului. Acest procedeu este folosit mai ales spre sfarsitul Renasterii (la Tintoretto), in Baroc (la Caravaggio).

Utilizarea proportiilor

Utilizarea proportiilor – sub influenta directa a artei antice, artistii renascentisti vor utiliza proportiile descoperite de artistii greci si romani. Renasterea nu aduce inovatii, sunt folosite cu multa libertate aceleasi rapoarte armonioase de 7,8 capete. Ignorand insa dogmatismul si respectarea riguroasa a regulilor spre deosebire de antici, artistii din Renastere vor da o interpretare personala acestor proportii, ajungand la sfarsitul secolului al XVI-lea, la aparitia unor noi proportii de 9,10 sau chiar 11 capete (in Manierism). Un caz special l-a constituit cel al artistului german Durer, care va incerca cu ajutorul matematicii, riglei si compasului sa stabileasca noi proportii de 9-10capete, dar rigiditatea metodelor folosite va duce la obtinerea unor trupuri umane lipsite de naturalete.