Renastere - Mijloace de expresie
Lumina si raportul umbra - lumina: clar - obsur
Renasterea descopera si rezolva problemele legate de lumina si iluminare, de raportul de lumina si umbra, precum si de rolul ei in constructia si modelarea formelor sau in constructia spatiului, ca element de legatura dintre planuri, pentru realizarea impresiei de adancime.
Modelarea formei
Modelarea formei – inca de la inceputurile Renasterii lumina este aleasa ca mijloc de modelare a volumelor, ea este insa uniforma, umbrele purtate aplicandu-se doar pentru modelarea si rotunjirea corpurilor, zonele luminoase facand sa iasa in relief, umbrele ca suprafata sa se retraga in adancime. Dar, primul care realizeaza modelarea formei prin lumina si culoare este Pierro della Francesca, iar Leonardo da Vinci putin mai tarziu inventeaza tehnica sfumato, adica trecerea gradata, neobservata de la lumina la umbra prin redarea volumului sau atmosferei care inconjoara figurile sau obiectele (umbrele creand spatiul din jurul lor).
Constructia spatiului
Constructia spatiului – pentru constructia planurilor si redarea impresiei de spatialitate se folosesc surse de iluminare (din interiorul sau exteriorul tabloului) pentru ca, in contrast cu intunericul (umbra) sa se creeze senzatia de profunzime. Primul care exploateaza raportul clar-obscur este Pierro della Francesca in lucrarea “Visul lui Constantin”, iar Leonardo da Vinci foloseste lumina focalizata, ca o forta activa, dintr-o directie, dand stralucire fiecarei figuri, mesei, peretilor, in lucrarea “Cina cea de taina”.
Raportul de clar-obscur presupune cele doua componente: claro (chiaro) adica tot ceea ce este supus unei lumini directe (sau acele culori ce sunt luminoase prin ele insele) redat in special prin culoarea alba si obscurului (oscuro) in care toate umbrele sunt cauzate de lipsa luminii (sau acele culori care sunt natural inchise), intunericul fiind redat prin culoarea neagra. De obicei, negrul stanjeneste compozitia cromatica (spre exemplu o haina de culoare albastra isi pierde identitatea de culoare locala, albastrul umbrit cu negru nu mai arata albastru).
Mai tarziu, Titian va folosi pentru umbre nuantele saturate de culoare, procedeu preluat apoi de Rubens in secolul al XVII-lea, Delacroix in secolul al XIX-lea sau chiar Cezanne in acelasi secol. Contrastele de lumina-umbra pot fi puternice, dar gradate (cum este cazul lucrarilor lui Correggio care utilizeaza lumina unei lumanari pentru a construi centre de interes, restul fiind in umbra) sau violente, prin alaturarea directa a zonelor de intuneric si lumina. In acesta din urma, se obtine o detasare categorica a planurilor, contribuind in acelasi timp si la sporirea dramatismului. Acest procedeu este folosit mai ales spre sfarsitul Renasterii (la Tintoretto), in Baroc (la Caravaggio).
Utilizarea proportiilor
Utilizarea proportiilor – sub influenta directa a artei antice, artistii renascentisti vor utiliza proportiile descoperite de artistii greci si romani. Renasterea nu aduce inovatii, sunt folosite cu multa libertate aceleasi rapoarte armonioase de 7,8 capete. Ignorand insa dogmatismul si respectarea riguroasa a regulilor spre deosebire de antici, artistii din Renastere vor da o interpretare personala acestor proportii, ajungand la sfarsitul secolului al XVI-lea, la aparitia unor noi proportii de 9,10 sau chiar 11 capete (in Manierism). Un caz special l-a constituit cel al artistului german Durer, care va incerca cu ajutorul matematicii, riglei si compasului sa stabileasca noi proportii de 9-10capete, dar rigiditatea metodelor folosite va duce la obtinerea unor trupuri umane lipsite de naturalete.
