Renasterea - Mijloace de expresie: Perspectiva - Stiluri şi curente artă
Stiluri şi curente în artă. Istoria artei şi reprezentanţi.
Respect pentru artă

Renasterea - Mijloace de expresie: Perspectiva

Publicat de Marina la 14 - Aprilie - 2009

Renasterea - Mijloace de expresie

In general, opera de arta este alcatuita dintr-o forma si un mesaj.

Mesajul reprezinta ideea, conceptia filozofica sau de viata pe care artistul doreste sa o transmita receptorului (publicului), iar forma este o conformatie vizuala. O imagine plastica nu este un joc arbitrar de forme sau culori, ea este indispensabila pentru redarea si interpretarea precisa a ideii pe care o exprima opera (la fel, nici subiectul nu este arbitrar sau lipsit de importanta). Intr-o opera de arta renascentista sunt in mod egal importante atat conformatia vizuala, cat si subiectul, ambele corelandu-se pentru a face realul perfect inteligibil.

Renasterea si-a descoperit mijloacele prin care realizeaza corelatia in schema generala pentru a reda iluzia realului. Aceste instrumente sunt:

  • reprezentarea spatiala cu ajutorul perspectivei
  • organizarea interioara a compozitiei si legile ei de baza specifice Renasterii
  • rolul luminii si raportul ei cu umbra, clar-obscurul
  • culoarea si tehnicile ei de aplicare

Perspectiva

Este descoperita in secolul al XV-lea, aproape simultan de catre italieni si flamanzi (se pare ca parintele perspectivei este considerat Brunelleschi, arhitect, sculptor si pictor italian care a desoperit cu ocazia conceperii cupolei pe tambur pentru Domul din Florenta). In timp ce italienii vor incerca sa o defineasca si sa o teoretizeze aplicand-o cu grija si cu strictete, flamanzii o folosesc mult mai liber, fara scheme sau retete.

Perspectiva devine instrumentul prin care pictorii vor construi spatiul pictural si vor reda iluzia vizibilului. Spatiul pictural este un element component al imaginii plastice alaturi de tematica, personaje, tehnica de lucru, etc. El nu este cel real, cel perceput din realitatea inconjuratoare, pictura avand rolul de a crea un spatiu artificial diferit de cel din realitate, construit pe o suprafata plana: hartia, panza, panoul de lemn sau peretele.

Acest spatiu artificial poate fi redat cu ajutorul perspectivei lineare sau geometrice, aeriene sau cromatice si perspectivei combinate, lineare si cromatice. Perspectiva lineara sau geometrica a fost studiata indeaproape de L. B. Alberti, fiind numita si geometrica. In general, geometria ne spune ca trei dimensiuni sunt suficiente pentru a defini forma unui corp si a determina amplasarea relativa a obiectelor unele fata de celelalte. Ori, transpunerea pe o suprafata plana a pozitiei unor corpuri tridimensionale, unele fata de altele, presupune deformarea formelor si distantelor spatiale, in raport cu apropierea sau departarea fata de privitor. Astfel, in pictura deformarea este factorul esential in perceperea adancimii (cea de-a treia dimensiue), este factorul principal in reprezentare a profunzimii in plan (cea mai elementara deformare fiind oblicitatea ce conduce la perceptia profunzimii). Din acest motiv, in primele planuri, obiectele apar mai mari si sunt asezate spre marginea de jos a tabloului, iar planurile secunde, din ce in ce mai mici spre linia orizontului si spre marginea superioara a tabloului.

In lucrarile renascentiste, perspectiva lineara sau geometrica se slujeste pentru a crea impresia de adancime, de constructii de arhitectura: coloane, dale de pardoseala, tavane, mobilier s.a. deformate in perspectiva pentru a conduce privirea de la primele planuri spre fundal. In functie de pozitia privitorului exista mai multe unghiuri de vedere din care pot fi privite obiectele, fiintele etc. Acestea sunt: frontale (central sau lateral), de jos in sus (exploatata mai rar in Renastere, dar foarte des intalnita la Baroc), de sus in jos (a voil d’oiseau).

Perspectiva frontala, cu puntul de fuga in centrul compozitiei a fost definita si exploatata de Brunelleschi, L. B. Alberti (care la 1435 in lucrarea sa teoritica dedicata perspectivei foloseste pentru prima oara ideea piramidei vizuale) sau Pierro della Francesca, primele si cele mai simple aplicatii ale perspectivei centrate folosind un singur punct de fuga. De altfel, chiar si mai tarziu, in secolul al XVI-lea, marele arhitect italian Palladio va recomanda cu caldura plasarea punctului de fuga in centrul compozitiei pentru a crea impresia de grandoare. Acest punct de fuga poate fi situat in interiorul picturii, cel mai adesea pe linia orizontului, sau in afara ei, centrarea lui determinand schimbarea relatiei fata de privitor. Din acest punct de vedere, comparand cu reprezentarea bidimensionala (ex. pictura egipteana) unde imaginea picturala sta in fata privitorului ca o suprafata plata, etalandu-si continutul si excluzandu-l pe privitor, formand o lume inchisa, autonoma, in cazul reprezentarii tridimensionale, perspectivei centrale renascentise, imaginea picturala este strans legata de existenta privitorului.

Este o lume vazuta din punctul de observatie al privitorului individual, este o lume in sine, dar numai in relatie cu privitorul, ea oferind o imagine izbitor de realista a spatiului fizic si permitand variate si rafinate scheme compozitionale. Perspectiva cu punct de fuga in centrul compozitiei poate fi la randul ei convergenta sau divergenta (sau falsa), aceasta din urma fiind foarte rar exploatata in Renastere, cel mai frecvent va fi folosita mai tarziu in secolul XX.

Perspectiva cu punct de fuga lateral adica focar excentric, asimetric, creeaza un efect de profunzime mult mai puternic si accentueaza impresia de dinamism si chiar conflict dramatic. El este folosit mult mai frecvent catre sfarsitul Renasterii in opera lui Tintoretto si in Manierism si Baroc. Tot in Renastere, se exploateaza si punctele de veder de jos in sus (puncte de fuga foarte joase) pentru a spori impresia de monumentalitate sau “in zbor de pasare”, pentru a se obtine imagini panoramate, sau combinatii dintre aceste unghiuri de vedere (unele planuri, de regula cele ale actiunii propriu-zise sunt privite frontal sau de jos in sus, iar cele din departare, de regula peisajul, se sus in jos).

Perspectiva aeriana sa cromatica tine seama de grosimea stratului de aer dintre privitor (pictor) si obiectul reprezentat. Se bazeaza pe gradientii de stralucire a luminii, de saturatie a culorii, pe nuante, raportul de inchis - deschis sau lumina si intuneric, pe raportul cald-rece, pe diferentele de textura etc. Cea mai puternica impresie de adancime se obtine cu ajutorul iluminarii din lateral, folosirii salturilor de stralucire a culorilor sau prin diferente foarte mari de lumina - intuneric intre planuri (intre primele si ultimele planuri) sau prin exploatarea calitatilor de cald-rece ale culorilor.

In concluzie, in Renastere spatiul este construit din mai multe planuri esalonate spre adancime. El nu este omogen sau continuu decat in cazuri rare, deoarece esalonarea sau fragmentarea lui este vizibila. In rarele cazuri de omogenitate, continuitatea sau legatura dintre planuri se face cu ajutorul culorii, luminii sau diverselor detalii.

R

Alte articole despre stiluri si curente in arta...

  • Renasterea - Mijloace de expresie: Compozitia
    Renasterea - Mijloace de expresie Compozitia Compozitia este obtinuta prin modul de organizare a tuturor elementelor componente intr-un tablou pentru a se creea un tot omogen, unitatea ansamblului. Ea este direct influentata de tipul de perspectiva ales
  • Renastere - Mijloace de expresie
    Renastere - Mijloace de expresie Lumina si raportul umbra - lumina: clar - obsur Renasterea descopera si rezolva problemele legate de lumina si iluminare, de raportul de lumina si umbra, precum si de rolul ei in constructia
  • Renasterea in Italia - Prerenasterea
    RENASTEREA IN ITALIA Periodizare Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea) Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea) Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea) Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al
  • Fovism
    Definitie Fovismul este o miscare artistica care se dezvolta in Europa inca din anul 1895 si pina in anul 1907, cu o maxima perioada de dezvoltare intre anii 1905-1907. Fovismul este cu adevarat prima revolutie artistica din
  • Renasterea - Caracteristici generale
    Renasterea - Caracteristici generale 1. Legatura cu realitatea inconjuratoare: desacralizarea Desacralizarea consta in pierderea treptata a caracterului religios, sacru al culturii si artei italiene si apropierea tot mai accentuata de profan, de viata reala. Aceasta desacralizare a

Lasă un comentariu