Renasterea - Mijloace de expresie
Compozitia
Compozitia este obtinuta prin modul de organizare a tuturor elementelor componente intr-un tablou pentru a se creea un tot omogen, unitatea ansamblului. Ea este direct influentata de tipul de perspectiva ales pentru redarea spatiului, de legile interioare ce guverneaza compozitia cum ar fi: echilibrul, simetria-asimetria, compensatia maselor cromatice sau de lumina-intuneric, de cadrul lucrarii sau rama tabloului, de exprimarea miscarii etc. Rama tabloului joaca un rol important in Renastere, fiind cea care delimiteaza spatiul pictural de spatiul real din jur. Avand doar doua forme cel mai des folosite in Renastere, cea dreptunghiulara si cea circulara, cadrul imaginii picturale reprezinta o adevarata fereastra prin care privitorul observa lumea pictata, diferita fata de cea fizica.
In functie de aceasta, compozitiile pot fi inchise (specifice mai ales Renasterii) si deschise (caracteristice in mod special barocului, unde spatiul nu se mai desfasoara doar intre limitele cadrului, ci invadeaza spatiul inconjurator, se continua in cel real).
Din punct de vedere al capacitatii de exprimare a miscarii, compozitiile pot fi statice (caracteristice mai ales Renasterii) sau dinamice (ce incep sa apara odata cu Renasterea tarzie, manierism si baroc) in functie de predominanta liniilor directoare generale: orizontale, verticale sau oblice.
Astfel, compozitiile statice sunt realizate pe baza dominantei orizontatelor, verticalelor, perpendicularelor, piramidelor (ex. Lucrarea lui Pierro della Francesca, “Invierea”, unde compozitia exprima o conceptie filozofica prin opozitia dintre doua lumi, cea pamanteana agitata si dominata de oblice si cea transcendenta, linistita, senina si vesnica, dominata de orizontale s.a.)
Compozitiile dinamice sunt realizate atunci cand miscarea fiecarui detaliu se inscrie logic in miscarea generala a ansamblului. Ritmul poate sa fie accelerat sau lent. In perioada de trecere spre manierism sau baroc, exprimarea unui ritm accelerat, dinamic al miscarii cu ajutorul oblicelor sau diagonalelor era tot mai frecventa. La inceput, doar figuri sau obiecte individuale erau asezate pe diagonale sau oblice, pentru ca treptat (ex. Tintoretto) axeaza si orienteaza intreaga compozitie pe o directie oblica, obtinand un ritm accelerat sau pe linii curbe, arcuri de cerc sau cerc.
In general, principalele linii directoare de organizare interna a compozitiilor pot fi obtinute cu ajutorul unor metode si scheme matematice, cum ar fi sectiunea (sau proportia) de aur, consonantele muzicale sau rapoarte de numere matematice simple, seria lui Fibonacci, rabaterea laturilor mici ale dreptunghiului pe laturile mari si intersectarea diagonalelor patratelor obtinute s.a.
In pictura renascentista italiana s-au aplicat de-a lungul numeroaselor experiente ale secolului XV o serie de retete sau formule de organizare a spatiuliui si compozitiei. Dintre cele mai frecvente se numara reprezentarea cubului spatial total inchis (cubul uccellian- realizare a pictorului Paolo Uccello) pentru reprezentari de scene de interior, cu directionarea privirii spre adancime cu ajutorul elementelor de arhitectura: pereti, tavane, pardoseli sau mobilier reprezentat in perspectiva, cubul partial deschis, tot pentru redarea scenelor de interior, dar in care cu ajutorul unor ferestre sau arcade se face trecerea spre peisajul exterior, peisaj ce de regula se intinde pana la linia orizontului (ex. Leonardo da Vinci – Gioconda, Jan van Eyck – Madona cancelarului Rollin), peisaje exterioare partial sau total obturate de constructii arhitectonice si peisaje libere, cu acces pana la linia orizontului.
*** Toate aceste modalitati, precum si principalele probleme legate de perspectiva au fost descrise si teoretizate in tratatele vremii scrise de L. B. Alberti, Pierro della Francesca si Leonardo da Vinci. Leon Battista Alberti analizeaza in cele doua lucrari ale sale “Della statua e della pittura” (1435) si “De re aedificatoria” (1485) principalele probleme ale perspectivei geometrice, precum si despre realizarea si utilizarea in arta a consonantelor muzicale. El stabileste ca octava numita diapazon corespunde raportului de 1/2 , cvarta numita diatesaron raportului de ¾, iar cvinta numita diapenta corespunde raportului de 2/3. Aceste rapoarte muzicale vor avea o influenta deosebita asupra pictorilor renascentisti, precum Masaccio (in Sfantul Petru platind tributul), Benozzo Gozzoli (in Cortegiul regilor magi), Botticelli (in Primavara si Nasterea Venerei), Titian (in Prezentarea Fecioarei la Templu).
Pierro della Francesca, in lucrarea sa “De prospettiva pingenti” scrie la 1481 despre folosirea figurilor si corpurilor geometrice in compozitiile picturale si despre valoarea lor simbolica. De asemenea, face recomandari referitoare la utilizarea perspectivei cromatice.
Leonardo da Vinci in al sau “Tratat despre pictura” vorbeste despre tipurile de perspectiva-lineara, curbilinie (realizata ca urmare a deformarii imaginilor datorita retinei si formei ochiului) si aeriana (recomandand reprezentarea infinitului si departarilor prin degradeuri de albastru), precum si diverse alte probleme de culoare, desen sau organizare compozitionala, dovedindu-se un foarte modern si bun teoretician al picturii (din pacate numai o parte din principiile si teoriile dezvoltate in tratat le-a si aplicat practic, in lucrarile sale.)
In concluzie, Renasterea a incercat rezolvarea problemelor de reprezentare spatiala, fara insa sa obtina deci cu cateva exceptii, unitatea spatiului. Bazandu-se pe rationalism si intelectualizarea imaginii, pictura renascentista italiana a apelat cel mai des la matematica si in special la geometrie, spre deosebire de pictorii flamanzi mult mai liber si spontani in rezolvarea problemelor spatiale.
