Lista stiluri,curente care incep cu litera ‘Promo’

RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

• Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
• Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
• Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
• Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

PRERENASTEREA (secolul XIII- XIV)

Dezvoltarea sculpturii

Aceasta perioada este dominata de predominanta basoreliefului la care se remarca deja influentele sarcofagelor romane. Compozitiile sculpturale sunt in marea lor majoritate aglomerate, cu numeroase personaje si detalii. Cu toate acestea, se remarca treptat scaderea numarului de personaje si o citire din ce in ce mai usoara a compozitiei. Personajele nu mai sunt plasate in friza, ci sunt grupate pe mai multe planuri pentru a sugera in felul acesta adancimea, nu mai sunt tratate schematic, ci incep sa capete volum, sunt imbracate in togi romane (acordandu-se o atentie speciala jocului de falduri), prezinta chipuri din ce in ce mai expresive.

De asemenea, se fac incercari tot mai evidente de incadrare a scenelor intr-un spatiu ce nu mai este abstract, prin sugerarea peisajului sau chiar a elementelor de arhitectura. Dintre cei mai de seama sculptori ai acestei perioade de tranzitie sunt:

• Arnolfo di Cambio si familia Pisano (Niccolo, Giovanni, Andrea)

Niccolo Pisano intemeietorul familiei face trecerea de la spiritul gotic spre cel nou renascentist. Scenele sculpturilor sunt religioase, dar personajele surprind prin corecta lor redare a anatomiei trupurilor, prin firescul pozitiilor si atitudinilor si chiar prin expresivitatea chipurilor.

Compozitiile sale continua sa fie aglomerate, totusi se remarca incercarile de aerare si simplificare compozitionala. Cele mai frumoase realizari ale sale sunt:

• Basoreliefurile Fantanii Maggiore din Perruggia,
• Portalul Catedralei din Lucca,
• Amvonul Baptisteriului din Pisa (cu scene din viata lui Iisus) si
• Amvonul catedralei din Sienna

Fiul sau, Giovanni Pisano, se apropie, spre deosebire de tatal sau, de spiritul gotic prin compozitiile sale foarte aglomerate, prin personajele sale agitate si pline de miscare, sau jocul violent de umbre si lumini. El realizeaza basoreliefurile Amvonului catedralei din Pistoia si Amvonul catedralei din Pisa.

Cel care insa face un pas insemnat spre noul spirit renascentist este Andrea Pisano, nepotul care decoreaza catedralele din Orvieto, Pisa, Venetia.

Dar cea mai insemnata lucrare a sa este basorelieful de pe Poarta de Sud a Baptisteriului din Florenta, pe care o termina in 1336. In cadrul acestei porti, sculptorul aduce ca elemente de noutate:

1. impartirea canaturilor usii in panouri dreptunghiulare (pastrand ca reminescenta a goticului doar forma campului sculptural de trifoi cu patru foi),
2. numarul foarte redus de personaje, reprezentarea lor in atitudini calme, firesti si
3. incadrarea scenelor religioase in peisaj (pe care-l realizeaza aducand detalii reale).

RENASTEREA IN ITALIA

Periodizare

• Pregatirea Renasterii – Prerenasterea (secolul al XIV-lea)
• Renasterea timpurie – Quattrocento (secolul al XV-lea)
• Renasterea de apogeu – Cinquecento (prima jumatate a secolului al XVI-lea)
• Renasterea tarzie – Cinquecento (a doua jumatate a secolului al XVI-lea) desfasurandu-se uneori in paralel cu Manierismul

PRERENASTEREA (secolul XIII- XIV)

Dezvoltarea picturii

Nasterea lui Isus, Giotto di Bondone

Spre deosebire de arhitectura sau sculptura mult mai accentuat in schimbare, pictura va inregistra un ritm mult mai lent al introducerii elementelor de noutate. Ea are de luptat cu traditiile gotice si mai ales bizantine, mult mai puternice si dificil de inlocuit.

Se stie ca pictura din sec XI-XIII este dominata de scoala bizantina ce cuprinde numerosi artisti ce lucreaza pe teritoriul Italiei. Pictura din aceasta perioada este predominant murala, ce decoreaza numeroasele catedrale, si mai putin pictura de sevalet, executata pe panouri de lemn.

Progresul, desi incet datorita lipsei modelelor antice, este totusi inregistrat de la Duccio (1260-1318/20), pictor florentin care de asemenea ramane tributar canoanelor bizantine (ex: frescele din bis. Sf. Francisc din Assisi) la Simone Martini (1284-1344, ex: Buna Vestire, 1333) si Familia Lorenzetti (Pietro si Ambrogio), care fac pasi foarte timizi catre desprinderea de traditie, la cel mai de seama pictor al perioadei Giotto di Bondone (1266-1337).

Printre lucrarile sale certe se numara:

• frescele de la Biserica Sf. Francisc din Assisi,
• cele de la Biserica Arena din Padova,
• frescele din Biserica Santa Croce din Florenta (Capelele Bardi si Peruzzi).

Definitie

Fovismul este o miscare artistica care se dezvolta in Europa inca din anul 1895 si pina in anul 1907, cu o maxima perioada de dezvoltare intre anii 1905-1907.

Fovismul este cu adevarat prima revolutie artistica din secolul XX. Ea determina o mutatie radicala in domeniul limbajului plastic, presupune o schimbare fundamentala a intelegerii relatiei arta-realitate si eliberarea totala a temperamentului si instinctului artistic.

Denumire

Termenul de Fovism vine de la cuvantul francez “fauve”, adica “fiara salbatica”. Acesta este utilizat pentru prima data de catre criticul Vauxcelles Louis, cu ocazia expozitiei de la Salonul de Toamna din 1905 (care reprezinta si anul de aparitie a grupului Die Brucke) unde sunt reunite lucrari de Matisse, Vlamink, Braque, Dufy, etc., caracterizate printr-un colorit proaspat si violent.

Cu acest prilej Vauxcelles exclama referitor la o statuie de Donatello aflata in mijlocul salii si conceputa in cel mai pur stil renascentist florentin: “Donatello parmis les fauves” (Donatello printre animale salbatice).

Insasi sala expozitiei a fost botezata “la cage aux fauves” (cusca animalelor salbatice). Aceasta ironie reprezinta lansarea miscarii foviste.

Puncte de pornire

• Impresionism. Punctele de pornire se regasesc in descompunerile cromatice, folosirea culorilor pure si a raporturilor de complementaritate: dar parasesc impresionismul prin refuzul fata de caracterul sau esential senzorial, deplasarea interesului de la impresie la expresia culorii (existand paralelisme cu expresionistii, mai ales cu membrii grupului Die Brucke) si refuzul de pulverizare a formei sau excesiva divizare a tusei care destrama structura lumii vizibile.
• Neoimpresionism. Punctele de pornire se regasesc in divizarea stiintifica a tuselor, dar Matisse care este pana la un punct adeptul pointilismului, le reproseaza micsorarea tusei (punctului), practicand pastilele si pata de culoare pentru a mari capacitatea tusei de a modela forma.
• Opera lui Gauguin. Punctele de pornire se regasesc in exotismul, decorativismul si arabescul linear specific.
• Opera lui Van Gogh. Punctele de pornire se regasesc in expresivitatea culorii.

Caracteristici fundamentale

• Se pastreaza legatura cu lumea realului, dar prin ceea ce simte artistul in fata realitatii si nu printr-o descriere, redare a ceea ce se vede. Aceasta pastrare a contactului cu realitatea atesta implicarea artistului in societate si functia sociala a artei.
• Culoarea are rolul principal in structurarea viziunii si constructia formei, de aceea i se atribuie rolul de a soca privitorul prin suprafete (pete) mari de culori pure (cu dominanta rosu), in raporturi violente, de complementaritate si in tonuri stralucitoare. Ele permit aducerea senzatiilor pe panza cu maximum de brutalitate si explozivitate (Derain: ” Culorile erau pentru noi cartuse de dinamita”).
• Eliminarea clar-obscurului sia modelarii prin nuante si pasaje de culoare.
• Accentuarea pe efectul de decorativism si bidimensionalitate. Forma este delimitata in spatiu printr-o linie de contur. Ea este excesiv simplificata, redusa doar la suprafete si este lipsita de consistenta si volum. Uneori datorita vibrarii suprafetei tabloului prin pete mari de culoare violent asezate, se ajunge la dispersarea obiectelor si la eliminarea relatiei fond-forma (dispare impresia de spatialitate, de tridimensional).

Reprezentanti Fovism

• Matisse, Henri
• Derain, Andre
• Vlaminck, Maurice
• Dufy, Raoul
• Kees van Dongen
• Marquet, Albert
• Camoin, Charles
• Valtat, Louis
• Evenepoel, Henri
• Puy, Jean
• Manguin, Henri
• Friesz, Othon
• Rouault, Georges
• Bailly, Alice
• Braque, Georges